Semi Inspirat

Din cele mai vechi timpuri ne-am complăcut în neştiinţă şi ignoranță, ca să ne dăm seama, la un moment dat că informaţia de care aveam nevoie era acolo pentru noi de fiecare dată, însă nu reuşeam să o înţelegem. Eram şi probabil încă mai suntem, munciţi de gândul că nu suntem suficient de buni sau de importanţi să ne dăm cu părerea în subiecte ce ne privesc.

Și tot ne uităm la alţii cum ne învaţă ce cred ei că ar fi bine pentru noi. Nu este nimic greşit să urmezi un lider în care crezi, însă atunci când este vorba despre propriul tău sine, acela chiar nu are de unde să știe ce zace în inima ta.

Chiar dacă nu ştii ce să faci şi ţi se dă insistent sfatul să cauţi în interior, nu vei face asta. Căci cu fiecare persoană pe care o întâlneşti îţi dai seama că nu au nici ei habar pe ce lume trăiesc şi că totul este doar un joc şi o nesiguranţă nesfârşită. Ori noi tocmai de certitudini avem nevoie. Și nu ni le dă nimeni.

S-a spus să îmbrăţişăm schimbarea, că aşa cel puţin nu vom mai fi anxioşi. Sau, când schimbarea nu se produce, totuşi, să ieşim din zona de confort şi să o provocăm noi înşine, deşi ne simţeam bine cu ceva timp în urmă. Iar unul din principiile cu care convieţuim, toţi am avut dacie, este că dacă ceva merge să nu punem mâna. Că se strică.

Dar viața ne va conduce pe alte cărări, fără să ne dăm seama şi ne trezim într-o zi că ajutăm pe alţii să trecă prin ce am reuşit deja să depăşim. În timp ce ne tot punem întrebări, nouă sau apropiaților, gurilor sau influencerilor şi credem ba una ba alta, subconştientul ne îndrumă pe cărări necunoscute.

Nu părem nici schimbaţi, nici ieşiţi prea tare din papuceii de casă, aka zona de confort, însă undeva, în punctele esenţiale, ceva s-a modificat. Tot noi suntem, însă în cea mai bună versiune de până acum. Și nu este chiar ceva de lepădat.

Privind în urmă totul pare mai uşor. Situaţiilor din trecut li s-a atenuat importanța, ne confruntăm cu aceleași dileme, dar la un alt nivel, ne punem aceleași întrebări, însă nu ştim că am răspuns deja la majoritatea.

Și pe undeva se simte că dilemele existenţiale, deşi la fel de mii de ani, au importanță atâta timp cât le aruncăm vreo privire. Când întoarcem capul în altă direcţie, chiar şi pentru o secundă, la uităm. Apoi revenim acasă şi le luăm de la început.

Dar momentul acela de uitare ne scoate la suprafaţă o altă calitate. Cu care ori rezolvăm situaţia, pe nesimțite, ori nu ne mai afectează. Cicalaka este un sunet involuntar pe care îl scot unele persoane când încep să râdă de propria lor ignoranță. Se complac în a îşi da cu părerea pe subiecte pe care nu le cunosc, intrând într-o arie de vibraţie colectivă, evoluând în acelaşi timp cu restul lumii.

Orice discuţie în contradictoriu ne învaţă ceva, la fel de bine ca un curent de gândire poetic, plin de floricele şi inspiraţie divină. Toate sunt necesare pentru a evolua. Ne certăm cu cineva şi ne enervează o situaţie, nu neapărat din cauză că suntem prea puţin evoluaţi sau că mai avem ceva de vindecat ceva la noi, ci faptul că am sărit din coconul nostru drag într-o lume paralelă, unde ceilalți par a gândi extrem de greşit, iar noi suntem cei mai inspiraţi. Și normal că răbufnim. Însă nu este chiar aşa.

Ceilalţi spun acelaşi lucru despre noi, că suntem şi facem şi dregem. Și până la urmă nu ar fi că toată lumea trebuie să aibe dreptate. Însă am trăit atâția ani cu iluzia că modul nostru de gândire este superior celorlalţi. Ei bine nu este, oricâte şcoli şi tehnici spirituale am fi făcut. Vorba cuiva, dacă nu îţi place de mine foarte bine. Dar cel puţin vorbeşte frumos, sau dispari.

Ce dacă ştim ce să facem, dacă, la cea mai mică îndoială ce se strecoară, nu vom mai lucra niciodată cu tehnica aceea. Că doar unii și alții au spus că este contrară părerii lor. Și nu avem destulă tărie să ne ţinem cu dinţii de ce afirmăm sau de propria noastră credniţă.

Însă nu despre credinţă este vorba. Modul cum am creat situaţia conflictuală ne demonstreaă că de fapt nu am înțeles calea spirituală pe care o urmăm. Nu este vorba că o aplicăm greşit, însă nici cei care ne-au învățat nu au înţeles mai nimic de la fondator. Ori că nu le-a spus, ori că marele guru a murit de mult şi doar mediumii îl mai pot întreba.

Cert este că dacă practici în orb o cale ezoterică, cât ar fi ea de divină şi de iluminată, până la urmă tot ai nevoie şi de o explicaţie două inteligente, căci suntem făcuți din carne şi minte. Iar până la suflet mai avem de parcurs câteva etape.

Și înţelegerea raţională a unor atitudini iubitoare pare a fi secretul de a ne conecta cu subconştientul, care ne duce la sentimentele cele mai atrăgătoare şi la miracolele emoţionale. Pe de altă parte tot ce trebuie să faci mai înainte să spui că nu mai vrei nimic şi că nu ai nicio dorinţă de mai afla ceva, că este o iluzie şi că nu mai ştii în ce să crezi, ar fi bine să iei o mică pauză. De la toate.

Să vezi câte de tare te plictiseşti. Sigur că prinși în zbuciumul de zi cu zi şi grijile de supravieţuire, pauzele lungi şi dese pare extrem de improbabile. Și pe urmă ce zice lumea dacă nu te mai bagi şi te complaci să plutești așa pe un norişor roz? Cum ar fi dacă? Trebuie, trebuie, da, da. Lumea zice că nu trebuie. Uneori da, uneori nu.

Insă dacă tot eşti pe o cale ar fi cazul să te gândești la ideea aceea că revelaţiile au venit în retrageri. Nu, nu, retreaturi. Acolo doar practici, împreună cu alţii. Inspirția divină apare în solitudine. Nu spun că acum gata în două ore îţi relevezi sufletul şi devii super iluminat. Plus, că se ştie, toţi cei care spun că s-au iluminat, trezit, mântuit, alea, alea şi se cred superiori din acest motiv, ei bine nu sunt. Nici una nici alta.

Cei care au dat peste ceva tac.

Nu pentru că nu au voie să spună, dar de ce să le deranjeze somnul celorlalţi, nu a venit timpul lor. Fiecare are ritmul propriu, nu avem nevoie să ne grăbim. Iar acţiunile pline de beneficitate pe care l-am putea declanşa pe drumul nostru spiritual ne pot aduce într-o postură suficient de relaxată pentru a ne permite, cel puţin temporar căte un city break în interior.

Cum ar veni să ne putem retrage două trei zile din călătoria tăvălugului consumerist, în zona noastră de confort. Poate pentru a ne încărca bateriile într-o primă etapă. Sau să stăm pur şi simplu. Să avem timp să gândim. Dacă ştim să medităm, foarte bine, dar să nu facem o obligatie din asta. Ceva o să apară la suprafaţă, cât de curând.

Dacă ştii să faci ceva cu energia ta sau cu cea de la ce sursa vrei tu să te conectezi şi nu ai mai făcut-o de mult, să ştii că nu de lene ai încetat să mai lucrezi. Ori că nu mai era nevoie de tehnica aceea, ori că energia lucrează şi de capul ei şi nu mai are nevoie de eforturi din partea noastră, certitudinea că ai putea să lucrezi cu ce ştii deja devine din ce în ce mai mare.

Doar să ai răbdare să primeşti îndrumare.

MihaB.

Consiliere Spirituală

Pentru Programări Sunați la 0723377860