Scanarea Câmpurilor

Metoda principală a practicanţilor Reiki Usui este aceea de a trata acele părţi ale corpului care au nevoie de mai multă dragoste şi atenţie. Poate fi simţită ca exces de căldură, de frig, de vibraţie, un câmp magnetic simţit între palme, înţepături sau ace sau altceva de acest fel. Practicând Reiki mâinile devin mai sensibile şi capabile să distingă părţile sănătoase de cele afectate printr-una din aceste senzaţii.

Începeţi scanarea energetică a pacientului, începând cu creştetul capului. Mişcaţi-vă palmele încet, deasupra corpului său, acoperind toată aura. Încercaţi să simţiţi, cu palmele, zonele cu tulburări (senzaţie de căldura sau de răceală sau “goluri” în aură). Când ajungeţi la o astfel de zonă, opriţi-vă palma pe locul respectiv şi lăsaţi să curgă energie Reiki.

Ca alternativă pentru cei care îşi folosesc mai mult intuiţia decât palmele. utilizarea corpului ca un receptor deschide posibilitatea de a “vedea” şi distinge culori sau nuanţe în aura persoanei scanată. Pentru fiecare nouă senzaţie sau imagine este necesar să se repete pentru a o cataloga corespunzător.

Lăsaţi-vă conduşi de Reiki. Deveniţi un canal de lumină, fără să încercaţi să participaţi mental la proces. Realizaţi scanarea fără grabă şi opriţi-vă palmele pe zonele cu probleme.

După terminarea scanării, îndepărtaţi-vă puţin de pacient şi aşezaţi-vă într-o poziţie confortabilă. Puneţi-vă mâinile pe genunchi, cu palmele îndreptate spre tavan. Respiraţi profund, simţind că la fiecare inspiraţie energia Reiki va pătrunde, iar la fiecare expiraţie transmiteţi Lumina prin palme.

Intenţionaţi să transmiteţi energie Reiki pacientului. Repetaţi în gând numele simbolului puterii, devenind un canal curat de energie Reiki. Dacă apar gânduri care vă perturbă, îndepărtaţi-le uşor şi reveniţi la conştiinţa Reiki. Energia se va transmite pacientului în toate zonele care trebuie curăţate şi energizate. Păstraţi această poziţie timp de 15-20 de minute. Dacă doriţi, vă puteţi folosi palmele ca nişte radare, îndreptându-le spre zonele care simţiţi că necesită energie.

Nu vă concentraţi asupra procesului, nu perturbaţi cu gândurile voastre tratamentul. Reiki ştie mai bine ce zone au nevoie de energie şi cât de multă energie le este necesară.

MihaiB

cursuri reiki

Cursuri Reiki

Pentru Programari Sunati la 0723377860