Meditația de Relaxare

Curs de relaxare gratuit,

 apeși pe link, va porni un fișier audio

 

Este o meditaţie, poţi să stai pe spate, se recomandă să asculţi la căşti, este stereo, dacă adormi e bine, dacă poţi să faci relaxarea te vei întoarce la ea.

Relaxarea minţii începe cu relaxarea corpului, relaxarea emoţională, abandonul fizic în apropierea stării de somn, şi continuă cu modificarea percepţiei asupra gândurilor repetitive şi obsedante. Relaxarea dusă la nivel de artă determină schimbări comportamentale, stări alterate de conştiinţă şi poate dezvoltă capacităţi paranormale.

Relaxarea ca terapie este folosită mai mult în combaterea stresului însă este eficientă şi în alte afecţiuni, cum ar fi contracturi musculare, afecţiuni locomotorii şi traume, fizice sau emoţionale.

Starea de relaxare

Acesta tehnică elaborată de relaxare implică memorarea musculară a relaxării prin vizualizarea pe rând a fiecărei porţiuni din corpul fizic. Practica constantă a acestei meditaţii duce la conştientizarea profundă a stării în care ne găsim, mental, fizic sau spiritual.

Este un prim pas în dezvoltarea personală. după o perioadă minimă de practică cu acest fişier audio destinată învăţării paşilor de parcurs ai relaxării profunde se poate renunţa la ascultarea meditaţiei în sine şi se poate practica în continuare din memorie.

Astfel începem să ne cunoaştem şi să insistăm în mod special asupra zonelor care se relaxează mai dificil.

Acolo sunt blocaje, fizice sau energetice. Prin simpla relaxare a corpului se disperseza câmpul energetic local suficient de mult ca aceste blocaje să fie îndepărtate sau cel puţin să se micşoreze efectul pe care îl produc în domeniul de viaţă în care “lucrurile” par să se mişte mai încet sau deloc.

MihaiB

cursuri reiki

Cursuri Reiki

Pentru Programari Sunati la 0723377860