Dezvoltarea Spirituală

Sunt mai multe direcţii în dezvoltarea personală. O planificare eficientă poate tine cont în principal de planul fizic (odihnă, alimentaţie, exerciţii fizice), emoţional (se poate intra conştient şi planificat în experienţe pline de sens şi care ne pot impresiona), mental (concentrarea, memoria, viteza de reacție, atenția, luarea deciziilor, flexibilitate, antrenament cerebral) şi spiritual (experienţe de inspiraţie divină, evoluţie spirituală, lucrul cu energiile şi lumină, terapii energetice şi neconvenţionale)

Cunoscut și sub denumirea de “self help” sau “evoluție personală”, conceptul de dezvoltare personală include și practici pentru a dezvolta abilităţi şi competenţe pentru rolul de profesor, ghid, consilier, instructor, coach, mentor sau maestru.

O componentă importantă în acest concept este dezvoltarea spirituală.

Cursurile de reiki, cu multiplele lor faţete şi abordări, pot fi  parcurse în două moduri. La fel ca orice dezvoltare personală, se pot planifica sau se pot parcurge în mod haotic, pe insight, ambele variante având adepţii lor.

Evoluţie Spirituală prin Reiki

După primirea inițierii în Reiki, după un curs de reiki, tot ce trebuie făcut pentru ca Reiki să înceapă să curgă, este să-i cerem să o facă. Doar cereți-o sau menţionaţi-o și o va face. În acest sens, este suficient să se pronunțe “Reiki” la începutul sesiunii de vindecare.

Când o persoană primeşte tratament Reiki  energia vindecătoare curge, de obicei, către blocajul cel mai apropiat de palme. Totuşi, uneori, se va duce către blocajul care este cel mai important, chiar dacă este departe de mâini. Energia Reiki lucrează apoi cu gândurilesi emoţiile negative care blochează curgerea naturală a Ki-ului şi le vindecă şi pe ele.

Curgând direct prin părţile afectate ale câmpului energetic şi încărcându-le cu energie pozitivă, Reiki ridică nivelul de vibraţie în copul fizic al pacientului şi în câmpurile energetice unde gândurile, sentimentele negative şi influenţele exterioare sunt ataşate. Aceasta duce la ruperea în bucăţi şi îndepărtarea energiei negative.

Procedând astfel, Reiki curată, purifică, îndreaptă şi vindecă, traseele energetice şi meridianele, permiţând astfel ca energia (Ki-ul) să curgă  natural. Uneori, întreaga energie blocată este ridicată  la un inivel de energie mai înalt, unde este modificată.

Alteori, este topită şi îndepărtată, sau arsă. Când este îndepărtat un blocaj, persoana simte uneori o senzaţie de rece, şi când este topit sau ars, o senzaţie de fierbinte. Odată ce energia curge natural, organele fizice şi ţesuturile sunt apoi capabile să termine procesul de vindecare.

Când cineva primeşte un acordaj Reiki, în timpul cursului de reiki, sau un tratament cu energia Reiki,  urmează un proces de curăţare de 21 de zile. Acesta este un timp al schimbărilor, al detoxifierilor şi al integrării energiilor.

Ne vom schimba şi vom creşte în multe moduri, dar pentru a putea face acest lucru, trebuie să lăsăm să plece energiile vechi şi să le acceptăm pe cele noi.

La fel se întâmplă şi cu Reiki, trebuie să lăsăm vechile mentalităţi emoţionale, fizice şi spirituale, să plece pentru ca nu mai avem nevoie de ele, şi pentru a face loc nivelului nou de vibraţie al energiei noastre.

Terapeutul are acces la acesta energie şi datorită INIŢIERII pe care o primeşte, care elimină blocajele din canalele de energie ale corpului sau. Iniţierea, acordajul, punerea pe lungimea de undă cu energia Reiki, îi creşte terapeutului propria energie universală. În acelaşi timp  conectează practicantul Reiki cu sursa de energie universală. Persoana iniţiată primeşte un dar magic de la Dumnezeu.

de Mihai B

cursuri reiki

Cursuri Reiki

Pentru Programari Sunati la 0723377860