Cum să-ți asculți corpul și să iei decizii benefice

 

Se tot vorbeşte de gândirea pozitivă, despre acţiuni şi gânduri pozitive, însă realitatea este mai complexă şi când avem de ales între mai multe opţiuni, toate benefice şi pozitive, nu mai ştim încotro să ne îndreptăm.

Să speri că va fi bine în viitor şi să te pregăteşti să accepţi ceea ce vine spre tine fără să te împotriveşti în nici un fel, chiar şi emoţional, este un mod de viaţă. Te vei adapta la orice situaţii mai uşor, vei cere ajutorul îngerilor şi te vei răsfăţa cu rezultatele pozitive apărute. Asta când totul este aşa cum ţi-ai dorit din totdeauna, sau ce idei ai mai avut pe parcurs.

Însă când dorinţele tale nu sunt conforme cu realitatea şi când eşti prins în jocul mentalului colectiv care îţi arată că dacă te pricepi la ceva este musai să continui să acţionezi în direcţia respectivă şi tu nu mai vrei, atunci este momentul să te opreşti şi să-ţi pui întrebarea, una ce vrea sufletul tău de fapt, şi alta cum reuşeşti să afli răspunsul la această întrebare.

Ascultă-ți corpul

Până să ajungi să-ţi înţelegi sufletul poţi să începi cu ce ai mai la îndemână şi anume să-ţi asculţi corpul. El este reflexia materială a sufletului în realitate şi la fel ca în expresia “precum în cer aşa şi pe pământ” răspunsurile musculare involuntare ale corpului le vor traduce ca dorinţe ale sufletului şi invers orice modificare în astral se va materializa în corp şi în acţiuni concrete din partea noastră.

Tehnica de aflare a răspunsurilor corpului prin Kineziologie

Kineziologia este o ştiinţă a verificării răspunsurilor involuntare musculare la experimentarea unei emoţii. Mușchii corpului se mișcă în mod natural la aflarea unei vești sau la un gând, amintire sau rememorarea unei activitati. Sau dacă doar ne imaginăm Într-o anumită situație.

Orice situaţie din viaţă, amintire, conversaţie, eveniment, o carte citită sau o emisiune la radio sau TV produce o stare emoţională care se depozitează în câmpurile energetice. Uneori la vizualizarea unor amintiri descoperim formaţiuni energetice în biocâmpuri care conţin informaţia acelei amintiri şi chiar filmul situaţiei respective care la o simplă relaxare dispare.

Da, Da, Da…

de câte ori facem o afirmaţie pozitivă corpul ţine mine şi rapunde identic, de câte ori avem o emoţie pozitivă, de încântare, de reuşită sau de iubire, corpul răspunde prin adoptarea unor poziţii identice. De câte ori ne gândim la ceva negativ corpul se va mişca invlountar în sens opus mişcărilor create prin acţiunile şi gândurile pozitive.

Astfel s-a dezvoltat o tehnică de aflare a răspunsurilor emoţională care se bazează pe mişcările involuntare ale corpului. Una din metode este să stăm în picioare, să respirăm adânc şi să ne punem o intebare la care sitm ca răspunsul este pozitiv. Apoi închidem ochii şi ne relaxăm. Corpul se va deplasa în mod natural către în faţă.

Dacă nu se mişca sau se deplasează în spate ori nu suntem relaxaţi ori avem setate emoţiile în sens invers. Adică răspunsul nostru la o bucurie este de respingere automată pentru că, în trecut, am experimentat pedepse de la cei care avea grijă de noi ori de câte ori ne făceam o plăcere sau ne emoţionam de un lucru pozitiv. Şi am dezvoltat o formă de apărare.

Este primul avantaj al acestei tehnici. Cu un mic efort se poate schimba sensul răspunsului emoţional astfel ca pe viitor să nu ne mai fie frică de lucrurile pozitive şi de programele de respingere şi de abandon pe care ni le-am creat.

Kineziologia ne poate ajuta să aflăm răspunsuri la întrebările care ne frământă, doar să ne relaxăm şi să descoperim în ce direcţie se îndreaptă corpul nostru, sau să luăm deciziile cele mai benefice în situaţii în care avem mai multe opţiuni şi timpul de a a alege devine ceva mai scurt.

Sunt disponibile răspunsuri musculare în diferite părţi ale corpului. Cele mai cunoscute sunt cele în care pacientul stă în picioare şi se mişcă în faţă şi în spate, cele în care se stă pe un scaun şi se menţine controlul asupra răspunsului degetului mic, asupra palmei sau antebraţului sau se pot detecta microexpresiile feţei când punem întrebări.

MihaiB

Terapii Alternative

Pentru Programari Sunati la 0723377860