Cum medităm

Există forme de meditație care nu au nevoie de pregătire. Ne propunem să medităm și suntem acolo unde ne dorim. Practica curentă a meditației a dovedit că în anumite cazuri este nevoie să avem un ghid, câțiva pași pentru a ne crea condiții cât mai confortabile.

Pregătirea pentru meditaţie

  1. Aşezaţi-vă confortabil într-o încăpere liniştită.
  2.  Închideţi ochii.
  3.  Începeţi prin relaxarea muşchilor picioarelor, continuând cu întreaga musculatură a corpului, până în creştetul capului
  4. Concentraţi-vă pe respiraţie.
  5. Inspiraţi adânc şi lăsaţi gândurile să circule liber prin minte.
  6. Număraţi de câte ori respiraţi.
  7. Continuaţi să faceţi acest lucru 10-20 de minute.
  8. Este foarte important să vă îndreptaţi întreaga atenţie pe respiraţie.

Sau, dacă ne propunem,

Concentrarea pe un anumit obiect.

– Concentrarea pe un sunet sau o mantră.

– Concentrarea pe un Simbol, imagine sau Yantra

– Utilizarea imageriei dirijate.

– Ascultarea unor scenarii de meditaţie.

– Autoanaliza corporală. 

– Rugăciune.

Obiectivele atinse în meditaţie

Toate acestea duc la intrarea în frecvenţa alfa de unde ne putem desfăşura dorinţele şi emoţiile şi ne conduc la contactul cu lumea invizibilă, însă la Meditaţiile Reiki ne putem ancora de energia simbolului folosit, îl putem recrea mental şi îl activăm pe toată durata meditaţiei, direcţionând energia rezultată către o destinaţie aleasă anterior.

Multe din practicile meditative de Reiki sunt create cu scopul de a dezvolta şi purifica conectarea cu Sursa Reiki astfel încât, de fiecare dată când le folosim, puterea energiei resimţite devine mai puternică şi avem acces la mai multe instrumente de lucru, odată cu creşterea vibraţiei.

Meditaţia în sine nu are un scop definit. Scopul este cel pe care îi dăm noi. Unii sunt determinaţi să obţină ceva, să crească sau să atingă eternitatea. Sunt meditaţii care îşi propun exact acest lucru. Să obţină detaşare. Să uităm de planificări şi obiective.

Să ne modificăm structura mentală prin a ne conecta mai des cu ceea ce ne înconjoară, mediul, fiinţele, plantele şi entităţile de ajutor din astral. Alte meditaţii îşi propun de la început o slăbire a legăturii cu lumea exterioară pentru a lăsa să vină spre noi minunile şi ne trăi viaţa.

Ieşirea din  starea meditativă

Indiferent de tipul meditaţiei, de scopul ei sau de durata acesteia, a te concentra pe o imagine, un subiect sau un simbol (cu toate implicaţiile lui….imagine, sunet, seminificatie ezoterică, efect energetic.) are efecte profunde asupra creierului, slăbirea legăturilor neuronale ne ajută să ne detaşăm emoţional de ceea ce ni se întâmplă.

Persoanele care obişnuiesc să mediteze au o capacitate crescută de a găsi soluţii la o problemă, meditaţia determină un nivel scăzut de stres şi combinarea acesteia cu Reiki duce la o practică spirtuala.

Meditaţia este un exerciţiu de lungă durată, un fel de călătorie interioară.

Meditaţia în sine nu este nu este o terapie, şi nu înlocuieşte o terapie, dar creşterea vibraţiei, prin  folosirea reiki, ne duce la un nivel superior al conştiinţei, nivel de la care ne putem propune să depăşim suferinţa.

Există fenomenul numit  bypass spiritual – tendința unor oameni de a folosi spiritualitatea ca modalitate de a fugi de problemele vieții, de a evita provocările şi a ocoli realitatea.

Se practică uneori forme de meditaţie unde ne simţim bine, iar când revenim avem senzaţia de pierdere, de faptul că era bine dacă nu ne mai întorceam.

Este posibil să ne fi detaşat de toate amintirile şi realitatea să ne provoace un şoc.

Este foarte posibil să fi ieşit brusc din meditaţie şi iar câmpul eteric să fie uşor deplasat. Este posibil ca sentimentele noastre de dinainte de meditaţie să fi fost amestecate şi contradictorii şi la revenire să le găsim neschimbate.

Este foate posibil, pe scurt, ca unele aspecte ale vieţii noastre să nu ne mai aducem aminte  foarte clar cum erau sau să ne mirăm de ce găsim.

Pentru a evita aceste mici inadvertenţe se recomandă ca de fiecare dată când terminăm o meditaţie să ne luăm un timp în care să ne păstrăm sentimentul avut  şi să ne introducem simțurile pe rând în lumea cotidiană. Dacă ceva nu mai pare la fel, să acceptăm că ne putem schimba sau să revenim în starea meditativă şi să mai ieşim încă o dată, de data aceasta mai lent şi cu răbdare.

MihaiB.

Întreabă-ți Sufletul

Pentru Programări Sunați la 0723377860

2 Comments

  1. Pingback: Deschiderea Chakrelor – Reiki Masaj

  2. Pingback: Meditația pe Culori – Reiki Masaj

Comments are closed.