Ajutorul de la Zâne

Zânele, Ielele sau alte silfe se zbat în mijlocul universului să ne atragă atenţia şi nu au cum să ştie că noi suntem încă departe pe calea evoluţiei. Mai avem destul drum de făcut până să le percepem ca fiind adevărate, însă nu înseamnă ca ele lipsesc cu desăvârşire. Zânele sunt de fapt entităţi mitologice care nu au de ce să ne dea de “lucru” mai mult decât ne dorim.

Ele sunt mereu prezente în viaţa noastră şi la nevoie ne pot ajuta. Se invocă la fel ca un simbol sau oricare altă entitate şi apar din mediul lor să ne schimbe suficient emoţiile şi sentimentele despre dorinţa care a dus la chemarea lor, astfel încât să ni se îndeplinească şi să fim pregătiţi să o acceptăm, mai întâi ca fiind posibilă şi mai apoi ca suntem în măsură să o gestionăm.

Pentru ca orice dorinţă vine la pachet cu abilităţi noi pe care este necesar să le căpătăm. Şi acea pregătire a subconştientului se face pe calea cognitivă cu multă muncă cu noi înşine sau cu cereri adresate entităţilor de ajutor. Cum ar fi “să ne dea gândul cel bun”.

Credinţa ca nu suntem singuri apare după ce se simt energiile copacilor, plantelor şi a tuturor obiectelor care ne înconjoară. Până la urmă şi când conduci trec prin tine fiori, emoţii şi frânturi de gânduri pe care nu le-ai avut înainte. Sunt urme ale trecerii entităţilor, spiritele nesupuse şi libere care coexistă cu noi. Poate în dimensiuni paralele, în lumea invizibilă, sau doar în mintea noastră.

Arta Relaxării

Viziune cu Zâne

Dacă nu crezi în Zâne, Divinitate sau ce mai e la modă şi crezi în puterea personală atunci învaţă să modifici stările emoţionale prin respiraţie sau să simţi cumva energia din palme, energia mediului în care trăieşti şi să o mişti de colo colo..

Până la urmă nu ştii nicodata când începi să “vezi ceva” şi de atunci încolo viaţa ta se schimbă. Ajungi în locuri sfinte, temple, portaluri energetice, sau nodurile liniilor “ley” şi deoadata îţi apar imagini cu oameni, îngeri sau entităţi de lumină.

Depinde clar în ce credeai de la început. Sau în ce credinţe ai fost crescut. Când apar zânele, sau iele sau fiinţe angelice serafice, sau cum se mai numesc, o să îţi dai seama  ca abia acum începi să deschizi ochii şi să te trezeşti. Acum începe “dansul”. Şi nu e doar o figură de stil. Majoritatea Zânelor plutesc, dansează şi se învârt. Aşa au ele putere ….. în cerc şi în mişcare.

Nu se opresc niciodată.

MihaiB

 

Terapii Alternative

Pentru Programari Sunati la 0723377860